Xiangqi (象棋), cunoscut și sub numele de șah chinezesc, este un joc clasic de strategie cu rădăcini istorice adânci și un statut special în cultura din Asia de Est. Alături de go, este considerat unul dintre cele mai importante simboluri intelectuale ale civilizației chineze.
Spre deosebire de șahul occidental, xiangqi s-a dezvoltat conform propriilor reguli și logicii proprii, reflectând o viziune unică asupra strategiei și spațiului. Acest joc necesită nu doar calcule precise și gândire logică, ci și o intuiție fină — o calitate foarte apreciată în filosofia orientală.
Astăzi, xiangqi este popular nu doar în China, ci și în Vietnam, unde jocul este cunoscut sub numele de cờ tướng și are statut național. Țara dispune de un sistem de turnee bine dezvoltat, care include atât competiții profesioniste, cât și ligi amatoare extinse.
În cadrul diasporei chineze din întreaga lume, xiangqi continuă să aibă o valoare simbolică, unind generații și funcționând nu doar ca formă de divertisment, ci și ca moștenire intelectuală și istorică.
Istoria jocului
Toate jocurile de tip șah își au originea în chaturanga (चतुरङ्ग) — un joc indian din secolele V–VI. În Occident, acesta a evoluat în șahul clasic, în Coreea în janggi (장기, 將棋), în Japonia în shōgi (将棋), iar în China în xiangqi. Toate aceste jocuri se joacă pe table dreptunghiulare cu pătrate și folosesc piese de valori diferite. Potrivit unei alte teorii, xiangqi ar fi apărut independent de India — în China antică, în urmă cu aproximativ 2000 de ani. Documentele din perioada dinastiei Han sugerează acest lucru indirect, dar nu există dovezi concrete.
Este interesant de remarcat că termenul „xiangqi” se traduce prin „șah cu elefant”, iar această semnificație se regăsește atât în simbolismul pieselor, cât și în denumirea jocului. Se știe, de asemenea, că în trecut au existat mai multe variante locale de xiangqi, cu reguli diferite, până când, în secolul al X-lea, s-au stabilit canoanele moderne.
Cert este că, în secolul al VIII-lea, xiangqi era deja jucat în China, folosind piese tridimensionale, spre deosebire de jetoanele plate din shōgi. Setul de piese includea regele, elefantul, carul și soldații (pionii) — la fel ca în chaturanga indiană. Este greu de crezut că o asemenea coincidență ar fi întâmplătoare, și chiar dacă xiangqi nu a derivat direct din chaturanga, influența acesteia este incontestabilă.
Diferența esențială dintre xiangqi și celelalte jocuri de șah este existența „râului” care împarte tabla de joc în două. Anumite piese, precum elefanții, nu pot traversa această linie, ceea ce adaugă profunzime strategică. În plus, „palatul”, care limitează mișcările generalului și ale gardienilor, este o caracteristică unică, inexistentă în alte variante de șah.
Popularitatea xiangqi în China în secolele VIII–X este incontestabilă — jocul era practicat atât de nobilime, cât și de țărani. Diferențele constau doar în costul și complexitatea fabricării tablelor și pieselor. Un exemplu istoric remarcabil este o partidă din secolul al X-lea în care vagabondul Chen Tuan (陳摶) l-a învins pe împăratul chinez. Timp de secole, jocul a fost considerat o comoară exclusivă a Chinei, iar răspândirea sa în Occident a început abia la începutul secolului XX.
În literatura și pictura din acea perioadă există numeroase referințe la xiangqi, ceea ce confirmă importanța sa culturală. În China antică, jocul era considerat și un mijloc de dezvoltare a gândirii strategice și era recomandat viitorilor funcționari și comandanți militari.
Europenii au descoperit xiangqi pentru prima dată printr-o ilustrație a lui François Boucher intitulată „Joc de șah chinezesc”, publicată sub formă de gravură la Paris între anii 1741 și 1763. Jocul era cunoscut în Occident, dar a început să fie efectiv jucat abia în anii 1930. Un impuls major pentru popularizarea mondială a fost turneul important din 1930, desfășurat în Hong Kong între echipe din sudul și estul Chinei. Turneul a avut 16 runde și s-a încheiat la egalitate.
De atunci, în China au fost înființate zeci de ligi regionale și instituții educaționale, unde copiii învață xiangqi încă de la o vârstă fragedă. Transmisiunile televizate ale partidelor și comentariile maeștrilor au jucat un rol esențial în dezvoltarea jocului și au început să apară frecvent în mass-media chineză în a doua jumătate a secolului XX.
Înființarea Republicii Populare Chineze în 1949 a accelerat procesul de popularizare a xiangqi, iar în țară au început să se organizeze campionate anuale care atrăgeau milioane de telespectatori, atât în China, cât și în străinătate. În anul 1956, xiangqi a fost recunoscut oficial ca sport în China.
Începând cu anii 1980, se organizează turnee internaționale, inclusiv campionate mondiale, cu participarea jucătorilor din Europa, SUA, Singapore, Vietnam și alte țări. Federația Mondială de Xiangqi (WXF, 世界象棋联合会) a fost fondată în 1993 și, de atunci, coordonează desfășurarea marilor competiții la nivel global.
Curiozități
Go și xiangqi sunt cele mai cunoscute jocuri de masă chinezești în afara Chinei. Iată câteva lucruri interesante despre șahul chinezesc:
- Xiangqi a fost inclus oficial în programul Jocurilor Mondiale ale Minții din 2008 și 2012.
- În anii ’70, URSS a încercat să popularizeze xiangqi: au fost publicate manuale teoretice și seturi de joc sub numele „Cho Hong Ki”. Cu toate acestea, barierele culturale și lingvistice au împiedicat adoptarea pe scară largă.
- Cel mai mare jucător de xiangqi din secolul XX a fost chinezul Xie Xiaxun (谢侠逊). El a scris prima carte despre acest joc în limba engleză și a devenit vicepreședintele Asociației Chineze de Xiangqi (中国象棋协会).
- Cel mai bun jucător al secolului XXI până în prezent este Lü Qin (吕钦) — de cinci ori campion național al Chinei.
- În școlile chinezești, xiangqi este inclus în unele programe extracurriculare ca instrument pentru dezvoltarea gândirii logice și spațiale.
- Pe platformele video populare din Asia, unele partide de xiangqi adună milioane de vizualizări, mai ales atunci când sunt comentate de mari maeștri cunoscuți.
- În muzeele din China se pot vedea table și piese de xiangqi antice, realizate din jad, fildeș și tipuri rare de lemn prețios.
Xiangqi nu este doar o variantă de șah, ci un fenomen cultural unic, care cuprinde milenii de istorie, filosofie și gândire strategică orientală. Regulile, tabla și piesele reflectă viziunea chineză asupra lumii, iar varietatea tacticilor face jocul captivant atât pentru începători, cât și pentru profesioniști. Astăzi, xiangqi depășește granițele culturale chineze și devine parte a patrimoniului intelectual mondial, alături de șahul clasic și go.
Dacă vrei să-ți dezvolți gândirea logică, să înveți să anticipezi mutările și, în același timp, să atingi o tradiție milenară — încearcă să joci xiangqi. Chiar și o singură partidă te poate surprinde prin profunzime și imprevizibilitate.