Shogi online, gratuit

Unul dintre cele mai cunoscute jocuri de societate, care în popularitate îl depășește chiar și pe celebrul go, este Shogi, sau „șahul japonez”. Și acesta se joacă în doi, pe o tablă pătrată, cu piese albe și negre.

Însă, spre deosebire de șahul clasic, în Shogi mută primul jucătorul cu piesele negre — „sente” (先手, „cei care merg primii”), iar al doilea — cu piesele albe — este „gote” (後手, „cei care merg ulterior”). Tipurile de piese, mișcările și valoarea lor sunt de asemenea diferite, iar dimensiunea tablei nu este limitată la 8×8 — poate ajunge până la 36×36 de pătrățele!

Istoria jocului

Nu se știe cu exactitate când a apărut Shogi, dar este sigur că s-a născut în Japonia — undeva între anii 794 și 1185. Dovada este tratatul „Însemnări noi despre sarugaku” (新猿楽記), scris de cărturarul de curte Fujiwara no Akihira (藤原明衡) în perioada Heian (平安時代). În acest text sunt descrise detaliat regulile jocului, care era deja împărțit în „micul Shogi” și „marele Shogi”. Prima variantă se juca pe o tablă de 9×9, iar cea de-a doua pe una de 13×13.

Dacă mergem și mai departe în istorie, este foarte probabil ca Shogi să fi apărut din jocul indian chaturanga (चतुरङ्ग), la fel ca șahul clasic. Chaturanga s-a răspândit mai întâi din India în Persia, unde s-a transformat în shatranj (شَطْرَنْج‎). Apoi, shatranj a devenit popular în Asia de Sud-Est, unde a inspirat apariția jocurilor Xiangqi (象棋, China), Janggi (장기, Coreea) și Shogi (Japonia).

Primele 16 piese de Shogi descoperite de arheologi în prefectura Nara datează din secolul al XI-lea. Au formă plată, pentagonală, și sunt inscripționate cu caractere japoneze. Deși forma pieselor a rămas aceeași, dimensiunile tablelor de joc au variat mult în diferite epoci. Între 1185 și 1573, în Japonia se juca Shogi pe table care ajungeau până la 36×36 de pătrățele, cu până la 804 piese implicate într-o singură partidă. Acest lucru făcea jocul unul dintre cele mai complexe din categoria sa, mult mai complicat decât șahul occidental.

Au existat mai multe variante de Shogi: precum Dai Shogi (大将棋, 15×15), Chū Shogi (中将棋, 12×12), Dai Dai Shogi (大大将棋, 17×17), Taikyoku Shogi (大局将棋, 36×36). Aceste forme de joc necesitau nu doar o memorie excepțională și gândire strategică, ci și mai multe ore sau chiar zile pentru a încheia o partidă.

În secolul al XVI-lea, împăratul japonez Go-Nara (後奈良天皇) a simplificat Shogi și l-a adus la forma modernă. Din acel moment, jocul se desfășoară pe o tablă fixă de 9×9 și se folosesc doar 40 de piese. Go-Nara a introdus o regulă esențială — posibilitatea, în anumite condiții, de a folosi piesele capturate de la adversar. Această regulă a transformat Shogi într-un joc cu adevărat unic, nu doar o variantă de șah.

Prin introducerea acestei reguli, Shogi a început să fie considerat nu doar un joc de strategie, ci și unul al flexibilității mentale: jucătorul trebuie să ia în calcul nu doar propriile piese, ci și pe cele ale adversarului, care pot fi întoarse împotriva lui. Această dinamică extinde semnificativ posibilitățile tactice.

Shogi a fost cel mai popular în Japonia între începutul secolului al XVII-lea și sfârșitul secolului al XIX-lea. Era considerat distracția preferată a shogunilor (comandanți militari), iar cel mai bun jucător primea titlul de meijin (名人, „mare maestru”) și era numit oficial ministru al Shogi. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, jocul a pierdut sprijinul statului, iar după Al Doilea Război Mondial a fost chiar în pericol de interzicere.

Motivul pentru care guvernul japonez a dorit să interzică Shogi a fost faptul că se folosesc piese capturate, ceea ce amintea de prizonierii de război. Însă maestrul de Shogi al vremii, Masuda Kōzō (升田幸三), a reușit să apere jocul. Argumentul său principal a fost că în șahul clasic piesele nu sunt capturate, ci „ucise”, ceea ce este și mai violent.

Masuda Kōzō nu doar că a convins autoritățile de valoarea culturală a jocului, dar a organizat partide demonstrative, a publicat articole în presă și a obținut sprijinul intelectualilor. Datorită eforturilor sale, Shogi nu doar că a supraviețuit, ci a cunoscut un nou val de popularitate în anii postbelici.

Curiozități

Shogi este un joc japonez cu o istorie de secole, în jurul căruia s-au adunat numeroase fapte interesante de-a lungul celor 900 de ani. Iată câteva dintre ele:

• Contrar părerii generale, Shogi — și nu șahul clasic — este cel mai popular joc „de tip șah” din lume, având origini în chaturanga indiană.
• În Japonia, Ziua Shogi este sărbătorită oficial pe 17 noiembrie. Tradiția datează din secolul al XVII-lea, când în fața shogunului aveau loc partide ceremoniale între cei mai buni jucători.
• În funcție de nivelul de joc, jucătorii de Shogi primesc titluri (dan — 段) conform sistemului „kyū-dan” (級—段): amator, profesionist bărbat și profesionist femeie.
• În Japonia există o școală dedicată exclusiv acestui joc. Sunt acceptați doar elevii de peste 20 de ani care au atins nivelul cinci amator (5-dan).
• Cel mai puternic jucător de Shogi din anii 1990–2000 a fost japonezul Yoshiharu Habu (羽生善治), care a câștigat 99 de titluri. În anii 2020, conduce conaționalul său Sōta Fujii (藤井聡太).
• Sōta Fujii a devenit cel mai tânăr jucător din istorie care a obținut titlul de meijin la vârsta de 21 de ani, stabilind un nou record după mai bine de jumătate de secol. De asemenea, a fost primul care a câștigat simultan toate cele șapte titluri majore.

În 2025, se estimează că cel puțin 20 de milioane de persoane joacă Shogi, atât la nivel amator, cât și profesionist. Este un număr mult mai mare decât cel al jucătorilor de Renju sau Go. Shogi este pe bună dreptate considerat unul dintre cele mai populare jocuri de societate, nu doar în Japonia, ci și în lume.

Acest joc nu doar că dezvoltă gândirea strategică, ci și oferă jucătorilor o legătură directă cu cultura bogată a Japoniei. Mulți dintre cei care îl încearcă o dată rămân fani devotați ai Shogi pentru tot restul vieții.

Spre deosebire de șahul clasic, în Shogi toate pătratele de pe tabla de joc au aceeași culoare, la fel ca și piesele. Deși sunt denumite convențional „negre” și „albe”, toate piesele au o nuanță deschisă uniformă, cu caractere întunecate pictate pe ele.

Apartenența pieselor nu este determinată de culoare, ci de direcția vârfului ascuțit: piesele sunt întotdeauna orientate spre adversar. Astfel, piesele jucătorului de sus privesc în jos, iar ale celui de jos — în sus. Când o piesă este capturată și apoi reintrodusă pe tablă, direcția ei se inversează automat, indicând că a trecut sub controlul celuilalt jucător. Orientarea pieselor devine astfel principalul reper vizual în timpul jocului.

Această soluție grafică se bazează pe tradiția istorică de realizare a pieselor, care erau sculptate manual din lemn și inscripționate cu cerneală. Dincolo de aspectul estetic, acest sistem menține claritatea și lizibilitatea tablei chiar și atunci când sunt multe piese în joc.

Regulile jocului

În total, jocul conține 40 de piese: câte 20 pentru fiecare jucător. Acestea sunt împărțite în 8 tipuri:

• Rege. Piesa principală a jocului, care se poate deplasa câte un pătrat în orice direcție (ca în șahul clasic). Totuși, regele nu are voie să se mute pe un pătrat aflat sub atacul pieselor adversarului.
• General de aur. Se poate deplasa un pătrat înainte, lateral sau înapoi, iar pe diagonală doar înainte. Această combinație îl face versatil în apărare și eficient în avansarea spre centru.
• General de argint. Se poate deplasa un pătrat pe diagonală în toate direcțiile sau un pătrat înainte. Când ajunge în partea opusă a tablei, se transformă în general de aur.
• Cal. Spre deosebire de calul din șah, calul din Shogi se deplasează în formă de „L” doar înainte — două pătrate pe verticală și unul pe orizontală, la stânga sau la dreapta. Este singura piesă care poate sări peste altele.
• Lance. Se poate deplasa doar înainte pe verticală, pe oricâte pătrate libere. Nu poate merge înapoi, iar când ajunge în partea opusă a tablei, se transformă în general de aur.
• Turn. Se deplasează oricâte pătrate înainte, la stânga sau la dreapta. Nu poate merge înapoi. După ce ajunge în partea adversă a tablei, se transformă într-un dragon, care păstrează mișcarea turnului și poate merge și un pătrat pe diagonală.
• Nebun. Se deplasează pe diagonală pe oricâte pătrate libere. După ce ajunge în partea opusă a tablei, se transformă într-un cal-dragon, care, pe lângă mișcarea diagonală, poate merge și un pătrat vertical sau orizontal.
• Pion. Cea mai slabă piesă din Shogi, care se deplasează doar un pătrat înainte. Spre deosebire de șah, capturează direct înainte, nu pe diagonală.

La începutul partidei, fiecare jucător are 1 rege, 1 turn, 1 nebun, 2 generali de aur, 2 generali de argint, 2 cai, 2 lănci și 9 pioni. Jucătorii fac mutări alternativ, deplasând câte o piesă sau introducând pe tablă o piesă capturată anterior de la adversar.

• Nu este permis să ai doi pioni pe aceeași coloană. Chiar dacă sunt alte piese între ei, doi pioni în aceeași coloană sunt interziși.
• Este interzis matul cu pionul din mână. Nu este permis să plasezi un pion în așa fel încât să dea mat imediat; totuși, este permis matul cu un pion care se află deja pe tablă.
• Nu este permisă plasarea pieselor în impas. Este interzis să plasezi o piesă pe o linie unde nu mai poate face nicio mutare legală — de exemplu, o lance pe ultima linie sau un cal pe penultima.
• Piesele capturate nu pot fi promovate imediat. Piesele reintroduse în joc trebuie plasate în forma lor de bază, fără transformare directă.

Interdicția de a avea doi pioni pe aceeași coloană este una dintre cele mai cunoscute reguli din Shogi, iar încălcarea ei într-un meci oficial duce la înfrângere imediată. Este interesant și termenul „mat cu pionul din mână” (打ち歩詰め) — o situație în care jucătorul încearcă să dea mat prin plasarea unui pion — lucru strict interzis de regulament.

Pentru ca o piesă să se transforme într-un general de aur, dragon sau cal-dragon, ea trebuie să intre în zona de promovare aflată pe partea adversarului. Câștigă jucătorul care, protejându-și propriul rege, reușește să dea mat adversarului.

Sfaturi pentru joc

Shogi este și mai variat decât șahul clasic și permite dezvoltarea unor strategii mai complexe și a unor combinații mai lungi.

• Promovați piesele. Duceți-le în zona de promovare a adversarului pentru a le întări și a obține un avantaj tactic.
• Folosiți piesele capturate strategic. Așezați-le pe pătratele libere pentru a modifica echilibrul de forțe și a crea amenințări neașteptate.
• Protejați-vă regele. Chiar și în timpul atacului, aveți grijă de siguranța regelui și evitați șahul sau matul.
• Atacați din mai multe direcții. Înconjurați regele adversarului pentru a-i limita mobilitatea și a crește șansele unei ofensive reușite.

Distribuirea corectă a pieselor între atac și apărare este esențială pentru strategie. De exemplu, un turn sau un nebun rămâne adesea în spate pentru a apăra regele, în timp ce alte piese participă la atac.

Odată ce ai înțeles regulile, poți învinge ușor adversari mai slabi, inclusiv inteligența artificială pe nivel redus. Însă învingerea jucătorilor experimentați de Shogi este extrem de dificilă și necesită nu doar experiență, ci și o bună memorie, concentrare, gândire logică și abilitatea de a anticipa mutările.